Despre inlocuitori

Am ajuns sa scriu despre acest subiect in urma catorva experiente de viata traite pana acum si sunt convins ca si altii au trecut prin altele asemanatoare.Deci este oare gresit sa ne lasam inlocuiti ? Este adevarata expresia ca nimeni nu este de neinlocut ? Intr-un psalm se zice "cine se va sui in muntele Domnului si cine va sta in locul cel sfant al Lui ? Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima, care nu si-a luat in desert sufletul sau si nu s-a jurat cu viclesug aproapelui sau".Aici a sta in locul cel sfant nu cred ca se refera la a a-i lua locul ci de a  sta ca la o gazda, recunoscand al cui e locul.Deci si noi, daca ne punem in locul cuiva nu trebuie sa o facem pentru a-i lua locul, pentru a ne preamari pe noi si a-l eclipsa pe respectivul ci pentru a-l ajuta, a-l intelege mai bine.Desigur subiectul e foarte vast si nu pot acoperi toate sensurile.Un alt aspect ar fi institutia papalitatii,papa considerandu-se "vicarul Fiului lui Dumnezeu", teorie combatuta de ortodoxie.Cred ca fiecare om este unic.Cu cat ne dscoperim si ne dezvoltam mai bine personalitatea ne punem in evidanta ce ne este distinct si nu putem fi inlocuiti precum cafeaua naturala nu poate fi inlocuita de "nechezol" (pentru cei care nu stiu asa se zicea la inlocuitorii de cafea inainte de '89).Nimeni nu este de neinlocuit . In ultima vreme tind sa spun ca asa e .Chiar si mama, la care am tinut si tin atat, chiar si dupa mutarea din viata aceasta cred ca poate fi inlocuita de Maica Domnului.Deci cu cat o persoana e mai distincta ca personalitate cu atat posibilul inlocuitor trebuie sa fie mai aproape de Dumnezeu, mai compatibil.Ca la un transplant.

Bucuria de a fi roman (2)

Si mai e o formulare care imi place :"onoarea".In rugaciunea de duminica se zice "intru onoarea Invierii Tale celei de a treia zi ".Deci onoarea are in ea invierea si ar fi bine sa facem fapte care sa ne onoreze.Daca cineva ne reprezinta cu cinste putem spune ca ne-a onorat.

Poeziile mele (2)

Am mai postat cateva poezii,pe pagina dedicata (stanga jos).Multe dintre cele postate  deja nu mai sunt "amintiri din copilarie" ci scrise mai recent.Intre timp am participat si la un concurs de poezie.Nu am iesit printre premianti, desi imi pregateam si un discurs in caz ca...Sincer am fost dezamagit.Prilej de meditatie asupra narcisismului la care e tentat aproape inevitabil oricine se apuca de scris.Si tot sincer dezamagirea mi-a disparut cand am citit poeziile castigatoare.Nu mi-au placut.Mie.Altora da.Desigur, poate nu sunt eu in pas cu vremea...Si tot desigur, gusturile nu se discuta.

Bucuria de a fi roman

Aceasta postare voiam sa o fac de Ziua Nationala , pe 1 Decembrie, dar m-am luat cu alte lucruri si am amanat.Tot aud pe diverse canale media,ca un fel de atitudine la care ar fi bine sa participam cu totii, de "mandria de a fi roman".Atat s-a propagat aceasta notiune incat am auzit si preoti folosind-o.Ori stau si ma intreb:ni se tot vorbeste in biserica de virtutea smereniei,de pacatul primordial al mandriei, ce a dus la caderea primilor ingeri.Si atunci de ce sa ne dorim sa fim mandri?! Si inca asa in grup, ca neam! Desigur, limba are multe nuante si poate ca aceasta mandrie e vazuta ca o " lauda a cetatenilor cinstiti cu fapta" dupa cum se zice in acatistul sfantului Mina, insa din pacate multi nu o percep asa ci ca pe o umflare in pene ca noi suntem mai cu mot,ca suntem mai smecheri.Mandria are totusi in ea caderea si mi se pare cam periculos sa te expui la asa un pericol.Eu personal as vrea sa fim demni,bucurosi,fericiti,multumiti ca suntem romani.